Comparativ, la Chisinau, unde de asemenea se considera ca exista un corp electoral semnificativ, votasera in decurs de sase ore de la deschiderea urnelor, in jur de 1.000 de oameni.

Cea mai importanta comunitate de romani se afla in Spania si Italia, unde se estimeaza ca locuiesc in jur de doua milioane de romani. Dintre cele 221 de sectii de votare organizate de Ministerul de Externe in strainatate, 19 sunt in Italia si 20 in Spania. Liderii acestor comunitati apreciaza insa ca doar aproximativ 30.000 de alegatori romani se vor prezenta la urne.

La sectia de votare 31 din Roma se prezentasera pana la ora 13.30 in jur de 100 de romani. Au existat si cazuri de romani care s-au prezentat la urne, desi locuiau ilegal in Italia si, deci, nu aveau drept de vot.
Primul roman din Italia a votat la Torino, iar primul din Spania in Torrejon de Ardoz.

Ministerul Afacerilor Externe a trimis in Spania in total 162.000 de buletine de vot la principalele misiuni diplomatice - 90.000 la Madrid, 38.000 la Barcelona, 18.000 la Castellon si 16.000 la Sevilla - urmand ca de aici sa fie distribuite la fiecare sectie de votare in parte. La fel, in Italia au fost distribuite 31.000 la Roma, 8.000 la Milano si 5.000 la Torino, in total 44.000 de buletine de vot.

Citeste si:

Cele 19 sectii de votare din Italia sunt repartizate astfel: patru la Roma, doua la Milano, doua la Torino si cate una la Genova, Florenta, Treviso, Padova, Trento, Palermo, Cagliari, Napoli, Bologna, Trieste si Bari.

Cele 20 sectii de votare din Spania sunt repartizate astfel: doua la Madrid si cate una la Alcale de Henares, Cosalda, Bilbao, Ciudad Real, Santiago de Compostela, Palma de Mallorca, Zaragoza, Sevilla, Roquetas de Mar, Murcia, Castellon de la Plana, Alicante, Valencia, Torrejon de Ardoz, Alcazar de San Juan, Malaga si Tarragona.

Romanii din strainatate trebuie sa desemneze patru reprezentanti pentru Camera Deputatilor (unul pentru fiecare colegiu uninominal) si doi senatori (unul pentru Europa si Asia si altul pentru America, Australia si Africa). Colegiile uninominale din strainatate apartin de Circumscriptia 43, al carei birou electoral functioneaza deja la sediul MAE.

La sectiile din strainatate unde urnele deja s-au inchis urnele situatia se prezinta dupa cum urmeaza: 21 de romani au votat in Noua Zeelanda, aproximativ 200 in Australia, 77 la Tokyo, 14 la Seul si noua la Phenian.