La cele patru sectii de votare din Chisinau au fost trimise 54.000 de buletine de vot. La Roma, unde sunt tot patru sectii de votare, au fost trimise 31.000 de buletine de vot.

Ca urmare a decalajelor de fus orar, scrutinul din strainatate se desfasoara pe parcursul a 35 de ore. Pentru actualele alegeri parlamentare au fost organizate 221 de sectii de votare pentru strainatate, cu 79 mai multe decat in 2004. Dintre cele 221 de sectii de votare organizate in strainatate, 39 sunt deschise in Italia si Spania, iar 30 se vor deschide in SUA.

Sectia de votare nr. 158 din Wellington, capitala Noii Zeelande, a incheiat prima procesul electoral la ora 10.00 ora Romaniei (ora locala 21.00). Votul pentru alegerile uninominale incepuse in aceasta sectie la 29 noiembrie, ora 20.00, ora Romaniei (30 noiembrie, ora 7.00 - ora locala). Douazeci si unu de romani au votat in aceasta sectie la alegerile parlamentare de anul acesta, in conditiile in care la ultimul scrutin organizat aici se prezentasera la vot 85 de cetateni romani.

Citeste si:

Dupa deschiderea, pe rand, a sectiilor de vot din tarile aflate la est de Romania (Asia si Eurasia), votul a debutat concomitent cu Romania (la ora 7.00) in 16 tari, adica in 33 de sectii de vot din strainatate, fiind urmat la ora 8.00, ora Romaniei, de deschiderea urnelor in majoritatea tarilor membre UE. Votul in Portugalia, Irlanda si Marea Britanie a inceput la ora 9.00.

La ora 11.00, ora Romaniei, s-au deschis si primele sectii de vot in America Latina, in Brasilia si Rio de Janeiro. La ora 13.00 (ora Romaniei), odata cu sectia de vot din Brisbane, s-a incheiat votul cetatenilor romani din Australia.

Romanii din strainatate trebuie sa desemneze patru reprezentanti pentru Camera Deputatilor (unul pentru fiecare colegiu uninominal) si doi senatori (unul pentru Europa si Asia si altul pentru America, Australia si Africa). Colegiile uninominale din strainatate apartin de Circumscriptia 43, al carei birou electoral functioneaza la sediul MAE.