"Este o chestiune absolut nefireasca si de lipsa de minima civilizatie democratica sa te gandesti ca un partid politic isi propune liderul sau liderii pentru a conduce un guvern si, brusc, acel partid castiga increderea electoratului, vine si cu majoritatea, si cineva spune: Stii ce, nu cred ca dumneata sau dumneata trebuie sa fii premier. E ca si cum ar castiga laburistii in Marea Britanie si ar spune regina: stii ce, Tony Blair, nu am incredere in tine, zau ca n-am incredere in tine. Si m-as gand sa pun pe cineva de la ...oricine. Acest tip de joc este un joc strict electoral, nici nu vreau sa-l comentez prea tare“, a sustinut Geoana.

El a mai spus ca presedintele trebuie sa respecte vointa electoratului. "Regula de aur intr-o democratie este ca cine are increderea electoratului si are majoritate face guvernul, cu cel desemnat in for democratic de acel partid. Liderul partidului nostru, eu, am fost desemnat candidat de un congres al partidului. La fel, la domnul Tariceanu e o decizie statutara a respectivului partid (PNL- n.r.). La domnul Stolojan e putin mai complicat pentru ca nu stim cine este de la PD-L“, a declarat Mircea Geoana.

Intrebat de ziaristi de ce PSD a sustinut, pana in prezent, guvernul liberal, pe care l-a criticat de mai multe ori, Mircea Geoana a spus ca partidul din care face parte a reusit, din opozitie, sa-si promoveze o serie de obiective sociale. "Daca ar fi picat Guvernul PNL si ar fi avut loc anticipate, probabil ca s-ar fi refacut Alianta DA si aveam aceeasi Marie, dar cu alta palarie. Am reusit sa obtinem cresterea pensiilor, aprobarea unor motiuni de sprijin pentru agricultura fara de care nu am fi avut recolta care am avut-o si o serie de legi importante cum ar fi grupa I si a II-a de munca, probleme legate de sprijinul pentru intreprinderi. Am reusit sa influentam un program de dreapta cu elemente din programul nostru politic“, a declarat presedintele PSD.

Citeste si:

Liderul social-democrat a mai afirmat ca s-a guvernat pe programul Aliantei PNL-PD. "Din punctul meu de vedere, s-a guvernat, in continuare, pe programul Aliantei. Din punct de vedere al marilor axe propuse de guvernare a Aliantei, cei de la PNL nu s-au abatut, au facut, in continuare fondul Proprietatea, isi bat joc de sectorul energetic“, a mai spus Geoana.

Mircea Geoana a participat, joi, la Arad la o intalnire cu pensionarii, dupa ce in prealabil a vizitat cateva societati comerciale. In cursul serii de joi, liderul PSD participa in orasul aradean Lipova la un spectacol electoral, unde pe scena vor urca Anna Lesko si trupa Voltaj.