Ordinea pe buletinele de vot a fost stabilita, prin tragere la sorti, de catre membrii BEJ Hunedoara. Primele scoase din urma au fost partidele parlamentare, ordinea pe buletinele de vot fiind: 1. Partidul Democrat Liberal (PD-L); 2. Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (UDMR); 3. Alianta Politica PSD+PC; 4. Partidul Romania Mare (PRM); 5. Partidul National Liberal (PNL). Pe pozitia a sasea a intrat PNG, singurul partid neparlamentar care a inscris candidati pentru toate cele zece colegii uninominale din judetul Hunedoara.

Pe buletinele de vot vor mai fi inscrise candidaturile organizatiilor minoritatilor nationale, iar pe ultimele pozitii vor figura numele candidatilor independenti.

La nivelul judetului Hunedoara, in cursa electorala s-au inscris 60 de candidati. Judetul Hunedoara este impartit in 514 sectii de votare, iar numarul persoanelor cu drept de vot asteptate la urne este 496.826.