Prim-vicepresedintele PD-L, Theodor Stolojan, propus de partid pentru functia de premier, a prezentat, sambata, la Constanta, programul de guvernare al partidului, care va viza mai ales deblocarea reformelor, in principal in domeniul justitiei.

"Programul de guvernare al PD-L vizeaza deblocarea reformelor pe care guvernul PNL, cu sprijinul PSD, le-au blocat in ultimii doi ani. In sistemul de educatie nu este posibil sa bagam bani fara sa ne intrebam ce se intampla cu performanta. Vom trece in primele doua luni la reforma din sistemul administratiei publice, ceea ce Guvernul Tariceanu si PSD au oprit imediat dupa scoaterea PD-L de la Guvernare. Trebuie deblocata reforma din justitie pentru ca PNL si PSD au luptat impotriva statului de drept in Romania”, a afirmat Stolojan in discursul sau.

El le-a spus democrat liberalilor prezenti la Constanta ca programul de guvernare al PD-L se bazeaza pe o proiectie bugetara pe patru ani care pune accent pe performanta, productivitate si competitivitate.

"Programul nostru de guvernare prevede masuri pentru mediul de afaceri, care trebuie stimulat. Romania nu poate progresa fara investitii masive atat din interiorul Romaniei, cat si din afara. Propunem in programul de guvernare ca profitul reinvestit in tehnologia moderna sa nu mai fie impozitat”, a precizat Stolojan.

Citeste si:

Acesta a mai spus, printre altele, ca PD-L vrea sa reduca numarul de taxe cu 100, pentru ca Romania sa nu mai fie prima tara din lume cu cele mai multe taxe. Democrat liberalii mai au in vedere ca cei 1,2 milioane de pensionari din agricultura sa beneficieze de o pensie minima garantata de 350 de lei pe luna de la inceputul anului viitor.

Theodor Stolojan a vorbit si de legea pensiilor, care insemna reglarea veniturilor pentru cei care au lucrat in conditii grele si care, in opinia sa, sunt neindreptatiti, afirmand ca Guvernul Tariceanu, “santajat de doi ani de PSD", vrea acum sa o conteste la Curtea Constitutionala.

Emil Boc, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Elena Udrea si alti lideri ai PD-L au fost prezenti, sambata, la Constanta, pentru a-si prezenta programul de guvernare pe tema justitiei si reformei constitutionale, iar cu aceasta ocazie i-au criticat dur pe fostii parteneri de guvernare si au pledat pentru parlament unicameral.