"Solutia trebuia sa fie o coalitie, nu a partidelor politice, ci sub platforma UDMR, pentru a se atinge pragul minim necesar. Nu vor avea succes, singurul succes va fi sa rupa o parte din voturi", a declarat, sambata, la Intorsura Buzaului, judetul Covasna, ministrul Korodi Attila. Acesta a mentionat ca, in aceste conditii, numarul parlamentarilor maghiari va fi mai mic fata de cel actual.

In schimb, Liderul PCM, Szasz Jeno, a declarat, sambata, corespondentului NewsIn, ca civicii maghiari sustin candidati independenti pentru a nu fi acuzati ca "atenteaza la reprezentarea comunitatii". Conducerea nationala a PCM a stabilit vineri seara, intr-o intalnire la Lupeni, judetul Harghita, sa sustina candidati independenti la alegerile parlamentare.

"Tocmai de aceea nu am intrat cu partidul la alegeri, pentru a nu fi acuzati ca o facem pentru a pune in pericol reprezentarea in Parlament a comunitatii maghiare”, a precizat Szasz Jeno dupa ce, in urma cu o zi, presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, la Targu Mures, ca PCM a facut o mare greseala refuzand propunerea de a candida pe lista Uniunii si ii sfatuieste pe acestia sa "stea si sa se gandeasca".

Citeste si:

Legat de faptul ca vicepresedintele PCM Covasna, Gazda Zoltan, s-a declarat nemultumit de decizia privind sustinerea de candidati independenti si a declarat ca, personal, nu va participa la campania electorala si nu se va implica in aceasta, Szasz Jeno a spus ca decizia luata la Lupeni, de a sustine candidatii independenti, este obligatorie pentru toata lumea. El a precizat insa ca aceia care nu se supun acestei decizii nu vor fi exclusi din partid.

Presedintele PCM, Szasz Jeno, a mai declarat, sambata, corespondentului NewsIn, ca el nu va candida la alegerile parlamentare din 30 noiembrie deoarece vrea sa se ocupe patru ani de construirea partidului. "Eu nu candidez pentru ca va trebui sa ma ocup in anii care urmeaza de constructia partidului, pentru a putea participa la alegeri. Ne vom concentra pe zona Baraolt si Targu Secuiesc. De asemenea, la Targu Mures il vom sustine pe candidatul independent Kincses Elod. Si colegii de la Bihor ne vor recomanda un independent pe care sa-l sustinem”, a mai spus Szasz Jeno.

Liderul civicilor a mai afirmat ca formatiunea sa sustine initiativa Consiliului National Secuiesc de organizare a referendumului pentru autonomie in data de 30 noiembrie. „Este o problema foarte importanta pentru noi maghiarii. Daca in campanie se discuta teme fierbinti cum ar fi majorarile salariale, atunci consider ca si autonomia este tot un subiect care poate fi discutat, deoarece atrage mai multa atentie”, a explicat Szasz Jeno. El a precizat ca nu are incredere ca UDMR ar rezolva doleantele comunitatii maghiare pentru ca „desi a avut posibiltatea, nu a facut-o in 18 ani”.